Săptămâna Sănătății Emoționale 27-31 mai

Organizată de InIm Institute în parteneriat cu School of Health, Puratos România și Bakery School România, Săptămâna Sănătății Emoționale aduce în prim-plan sănătatea socio-emoțională în școli. Evenimentul, ajuns la a patra ediție, se desfășoară sub sloganul „Nicio clipă singur la școală!” și urmărește combaterea singurătății și promovarea unei culturi a apartenenței în mediul școlar.

Structură eveniment

Săptămâna include activități zilnice pentru combaterea singurătății:

LuniZiua apartenenței: Elevii își exprimă gândurile despre apartenență.

Astăzi purtăm verde că simbol al apartenenței și bucuriei. Creați un colț al apartenenței și discutați despre apartenență și opusul ei, singurătatea. Răspundeți împreună la întrebarea „ce înseamnă să aparțîi?”.

– Marți – Ziua fără judecată: Crearea unui vocabular al cuvintelor frumoase.

Marți, eliminăm critică și judecată și alegem cuvintele frumoase pe care vrem să le auzim cel mai des. Creați un vocabular al cuvintelor frumoase pe care să le folosiți cât mai des posibil începând din această zi.

– Miercuri – Ziua grijii și bunătățîi: Elevii arată grijă și bunătate unui coleg.

Astăzi, facem gesturi de grijă și bunătate pentru colegii pe care îi cunoaștem mai puțîn. Alege un coleg alături de care să-ți petreci timpul, arătându-i grijă și bunătate. 

– Joi – Ziua socializării: Elevii socializează și practică mindful eating.

Fiecare pauză poate să fie un moment de socializare în care mâncăm împreună, împărțim mâncare. Aduceți la școală cele mai sănătoase și delicioase gustări și împărțiți le cu colegii voștri. Discutați împreună. Practicați mindful eating.

– Vineri – Ziua recunoștinței: Elevii creează obiecte cu mesaje de recunoștință.

Astăzi ne arătăm recunoștința față de cei din jur. Lucrați împreună cu elevii că să creați obiecte cu mesaje care exprimă recunoștința. Reflectați la aspectele din timpul săptămânii pentru care sunteți recunoscători. 

Participanții postează activitățile pe grupul de Facebook Săptămâna Sănătății Emoționale, facilitând schimbul de experiențe între profesori. https://www.facebook.com/groups/493646158545073 

Concurs

Concursul „Panoul Apartenenței”, sponsorizat de Puratos România, premiază cele mai bune panouri care surprind cultura apartenenței, iar premiile oferite în bani vor permite profesorilor și elevilor să creeze un spațiu destinat sănătății mintale în sala de clasă sau în școală. 

– Premiul I: 2.500 lei

– Premiul II: 1.500 lei

– Premiul III: 1.000 lei

Reguli de participare:

  1. Profesorul va completa formularul de înscriere în perioada 13-26 mai. Link: https://shorturl.at/npzB6
  2. Profesorul împreună cu elevii săi vor crea Panoul Apartenenței, în perioada 27-31 mai.
  3. Profesorul va scrie o propunere (Word, PDF) prin care va motiva ce își dorește să achiziționeze/să realizeze cu premiul, dacă va câștiga concursul. 
  4. Profesorul va trimite poze, videoclipuri cu Panoul Apartenenței, precum și documentul cu motivația (de la pct. 3) la adresa de email office@iniminstitute.com, până la data de 31 mai, când se va încheia concursul.
  5. Profesorul va completa formularul final, disponibil din data de 31 mai, prin care i se solicită feedback-ul pentru programul Săptămâna Sănătății Emoționale, până la data de 9 iunie. Link: https://shorturl.at/biMO0

Toți profesorii care doresc să participe, vor completa formularul inițial (de înscriere) și pe cel final (de feedback).

Câștigătorii vor fi aleși în data de 10 iunie.